Diagnostic
Amiotrofia spinală (SMA)
Cauze
Amiotrofia spinală (SMA) este cauzată de o mutație asupra genei SMN1, gena neuronului motor de supraviețuire. La o persoană sănătoasă, această genă produce o proteină care este esențială pentru funcționarea neuronilor motori care ne controlează mușchii. Persoanele cu SMA nu produc proteina SMN la niveluri suficient de ridicate. Fără această proteină, celule nervoase nu pot funcționa corect și, în cele din urmă, mor, ceea ce duce la slăbiciune musculară care uneori poate fi chiar fatală.
SMA afectează aproximativ 1 din 6.000-10.000 de bebeluși născuți, iar aproximativ 1 din 40 de oameni la nivel mondial este purtător genetic al acestei boli. SMA poate afecta orice rasă sau sex.
Persoanele cu SMA au dificultăți în îndeplinirea funcțiilor de bază ale vieții, cum ar fi respirația și înghițirea, mersul, alergatul, statul în picioare, statul în șezut. Cu toate acestea, SMA nu afectează capacitatea unei persoane de a gândi, de a învăța.
Cum se moștenește boala?
Un copil poate avea SMA dacă ambii părinți sunt purtători ai genei care cauzează această boală.. Dacă ambii părinți sunt purtători, exista șanse de 25% la fiecare sarcina pentru ca bebelușul să fie afectat de SMA. Dacă doar unul dintre părinți este purtător, nu exista risc de SMA. (Cu excepția cazurilor în care mutația are loc de novo – 2% șanse.)
Tipuri de SMA
Există 5 tipuri de atrofie musculară spinală: 0, 1, 2, 3 și 4. Tipul de SMA se stabilește clinic conform vârstei la care au apărut primele simptome și conform celei mai importante achiziții motorie dobândita de copil/adult. (stat in șezut, mers)
Chiar și în cadrul fiecărui tip, abilitățile pot varia de la persoană la persoană, fiecare caz în parte fiind diferit. În plus, persoanele cu SMA își pot pierde din achiziții, în timp, dacă mușchii continuă să se atrofieze.
Cu tratament, pacienții pot dobândi noi achiziții. Ideal, diagnosticați prin screening neonatal, sugarii pot primi tratament chiar înainte de debutul simptomelor și există șanse sa aibă o viață tipică sau aproape tipică, in orice caz, lipsită de dizabilități severe.
Tipul 0 este rar și foarte sever. Simptomele încep înainte de naștere și pot fi descrise precum mișcări fetale diminuate, mai ales în săptămânile anterioare nașterii.
La naștere, sugarul are slăbiciune severă și dificultăți de respirație, hrănire și poate avea contracții articulare și defecte cardiace. Poate face stop cardiorespirator imediat după naștere. Acești sugari necesită de obicei sprijin respirator și de hrănire înainte de a confirma diagnosticul genetic. Supraviețuirea poate dura câteva zile, săptămâni sau chiar câteva luni fără tratament.
Tipul 1 este cunoscut și sub numele de boala Werdnig-Hoffmann. SMA tip 1, este cel mai frecvent (60%) și o formă severă. De obicei este diagnosticat în primele 6 luni de viață. Bebelușii cu SMA tip 1 se confruntă cu multe provocări fizice, inclusiv slăbiciune musculară și probleme de respirație, tuse și înghițire. Ei pot avea nevoie de asistență respiratorie sau de un tub de alimentare. Dacă nu este tratat, tipul 1 poate fi fatal la începutul vieții, în primele luni sau până în 2 ani.
În cadrul tipul 1 există o subcategorizare: Tip 1A, 1B si 1C, în funcție de gravitate.
Tipul 1A poate fi similar cu tipul 0, bebelușii prezentand simptomele în primele 2 săptămâni sau în prima luna de viață și nu vor avea control asupra capului.
La tipul 1B, simptomele apar între 1 și 3 luni și bebelușul poate avea controlul capului, dar slab.
Bebelușii cu tipul 1C dobândesc control asupra capului și simptomele apar între 3 și 6 luni.
Tratați presimptomatic, copiii cu tip 1 pot ajunge sa meargă, dar nu este garantat, depinzând de la caz la caz.
In 80% din cazuri, copiii cu SMA tip 1 au una sau doua copii ale genei de rezerva SMN2.
Tipul 2 este de obicei diagnosticat după vârsta de 6 luni, dar înainte de vârsta de 2 ani. Primul semn este adesea o întârziere în îndeplinirea reperelor motorii sau nerealizarea obiectivelor de etapă în întregime. Persoanele cu SMA tip 2 pot sta în șezut de obicei fără ajutor, dar pot avea nevoie de ajutor pentru a ajunge în aceasta poziție, neridicându-se singuri. Însă, netratați, pacienții cu SMA tip 2 nu vor putea sa meargă și vor avea nevoie de un scaun cu rotile.
Tratați presimptomatic și chiar simptomatic, copiii cu tip 2 vor dobândi abilitatea de a merge.
Tipul 2 de asemenea este subclasificat în tipurile 2A și 2B, în funcție de severitate.
70% din pacienții cu tip 2 au 3 copii ale genei de rezerva SMN2.
Tipul 3 mai este numit boala Kugelberg-Welander sau SMA juvenil. Tipul 3 este de obicei diagnosticat după vârsta de 18 luni, dar înainte de 3 ani. Cu toate acestea, tipul 3 poate fi diagnosticat și mai târziu, în anii adolescenței. Persoanele cu SMA tip 3 sunt inițial în măsură să meargă, dar au mobilitate din ce în ce mai limitată dacă nu primesc tratament și pot avea nevoie și de un scaun cu rotile, în aceleași circumstanțe: fără tratament cat mai devreme administrat.
Dacă un pacient cu SMA tip 3 va începe un tratament presimptomatic sau devreme de la primele simptome, este clar ca poate avea o viață tipică, lipsită de dizabilități.
95% din pacienți au 3 sau 4 copii ale genei SMN2.
SMA tip 4 este foarte rar, mai puțin de 1% din toate cazurile diagnosticate. De obicei, simptomele își fac apariția la vârsta adultă și duce la tulburări motorii ușoare. Simptomele pot începe încă de la vârsta de 18 ani, după 30 de ani și chiar după 40 de ani.
90% din pacienții cu tip 4 au 4 sau mai multe copii ale genei SMN2.
Testarea genetică și primirea diagnosticului
Un diagnostic de SMA trebuie confirmat printr-un test genetic.
Amiotrofia spinală poate fi diagnosticată in următoarele feluri:
1. După observarea simptomelor
Un medic poate suspecta un copil de SMA atunci când acesta este vizibil slăbit din punct de vedere muscular sau are o întârziere în îndeplinirea etapelor de dezvoltare motorie.
Acest lucru poate presupune întârzieri în a-și ține capul, a se rostogoli, a sta independent in șezut, a sta în picioare sau a merge.
SMA nu este singura condiție care poate provoca slăbiciune sau o întârziere în achiziții motorii, astfel încât este necesară o examinare și o testare suplimentară pentru a pune un diagnostic. În cazul în care un medic suspectează SMA, acesta va recomanda testarea genetică prin analize de sânge sau poate trimite copilul la un neurolog care va efectua, de asemenea, o examinare și apoi va recomanda testarea genetică (din nou printr-o probă de sânge) pentru a confirma diagnosticul.
Un simplu test de sânge poate identifica aproximativ 95% din cazurile de SMA. Celelalte 5% sunt cauzate de o mutație rară și trebuie identificate prin teste suplimentare.
2. Prin Screening Neonatal
Un screening neonatal presupune ca la naștere, fiecărui copil, să i se preleveze o mică probă de sânge care să fie testată pentru o serie de afecțiuni genetice.
Screeningul neonatal permite unui copil să înceapă tratamentul înainte de apariția simptomelor, când cercetările sugerează că terapiile pot fi cele mai eficiente, SMA putând sa devină prima boală neuromusculară degenerativă eradicată.
Asociația Familia SMA a susținut primul program de screening neonatal din România inițiat de Centrul Robanescu. Noi am achiziționat kit-urile de testare necesare începerii programului și le-am dat donat Centrului pentru a fi lucrate în laboratorul de genetică al acestuia. Valoarea totală a kit-urilor a fost de 250.008 lei.
3. Prin teste prenatale
Testarea prenatală este utilizată pentru a determina dacă un făt a moștenit o tulburare genetică. După consultarea cu medicul lor, unele familii pot alege acest tip de testare în cazul în care copilul lor poate avea SMA.
Exista doua modalități prin care SMA poate fi diagnosticat prenatal:
A. Prin amiocenteză, cea mai comună formă de testare prenatală: un ac foarte fin este introdus în abdomenul femeii și se extrage lichid amniotic. Acest fluid conține ADN fetal care poate fi testat pentru SMA. Amniocenteza poate fi efectuată după a 14-a săptămână de sarcină și este asociată cu un risc de avort spontan care poate fi la fel de mare ca 1 din 200.
B. Chorionic Villus Sampling (CVS) poate fi adesea efectuată încă din a 10-a săptămână de sarcină. Vilozitățile corionice sunt structuri mici, asemănătoare degetelor, care formează placenta. Vilozitățile corionice conțin ADN fetal care poate fi extras și testat pentru SMA. CVS este asociat cu un risc de avort spontan, care poate fi la fel de mare ca 1 din 100.
De obicei, la testarea prenatală apelează familiile care au rude afectate de SMA, de cele mai multe ori părinții care au un copil sau mai mulți deja diagnosticați.
Mai apelează la aceasta testare, persoanele care au auzit de aceasta boala genetică rară și au în plan să-și mărească familia. Astfel, recomandarea noastră e ca mama sa se testeze întâi să vadă dacă este purtătoare. În funcție de rezultat, poate fi nevoie și de testarea tatălui.
Dacă doar unul dintre părinți este purtător, nu exista risc de SMA. (Cu excepția cazurilor în care mutația are loc de novo – 2% șanse.)